Biserica
Olari din Bucuresti, impreuna cu Directia Generala de
Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 2,
Colegiul National „Mihai Viteazul”, Gradinita nr. 271 si
Centrul Social Educational ADORNO au organizat
evenimentul cultural – filantropic „Sf. Antipa la
Olari”, duminica, 10 aprilie 2011, la Sala de
Festivitati a Colegiului National „Mihai Viteazul” din
Capitala.
In aceasta actiune, au fost implicati cca. 60 de
copii din cadrul DGASPC, din Gradinita nr. 271 si
din Parohia Olari, alaturi de invitatii speciali,
Ansamblul Folcloric „Cununa Carpatilor” al Centrului
National de Arta „Tinerimea Romana”.
Evenimentul a avut urmatorul program:
1.
Dansuri populare folclorice din Muntenia – interpretate
de trupa de dansuri a copiilor din familia Bisericii
Olari;
2.
Dansuri populare traditionale din Dobrogea – Ansambul
folcloric „Cununa Carpatilor” al Centrului National de
Arta Tinerimea Romana;
3.
Piesa de teatru „Sf. Mc. Antipa, Episcopul Pergamului”;
4.
Momente muzicale;
5.
Dansuri populare folclorice din Oltenia
6.
Expozitie de olarit.
Trupa de dansuri populare a copiilor Bisericii Olari a
fost alcatuita si coordonata de dl arh. Viorel Cioaca,
coregraful Ansamblului „Cununa Carpatilor” si dl Ioan
Tanase, coregraful Ansamblului Folcloric „Doina
Bucurestiului” al Fundatiei pentru Tineret a
Municipiului Bucuresti, carora le aducem sincere si
calde multumiri pentru tot efortul depus.
Piesa de teatru, regizata de dna Eleonora Iordache, si
pusa in scena cu ajutorul dnei Andreei si al dlui Andrei
Mateiu, actori la Teatrul Metropolis din Bucuresti, a
reprezentat momentul central al sarbatoririi Sf. Mc.
Antipa, prin evocarea vietii si a martiriului acestuia.
Vasele de lut, realizate de copiii bisericii in satul
Olari (Hurezi, jud. Valcea), cu mesterul popular
Gheorghe Tambrea, au fost pictate de ei, sub indrumarea
dnei prof. Ileana Paraschivoiu, si au reprezentat
imagini cu Sf. Mc. Antipa, motive pascale si de arta
traditionala romaneasca.
In timpul spectacolului, copiii au impresionat in mod
deosebit pe toti cei prezenti, prin frumusetea dansului
popular, prin maiestria jocului traditional, prin
seriozitate, candoare si o prezenta scenica deosebita,
intrand cu usurinta in viata Sf. Mc. Antipa si in
cultura si arta cetatii Pergamului, unul din cele mai
importante centre culturale ale antichitatii si
inventatoare a pergamentului, si prin arta olaritului si
a picturii ceramice.
La final, ca semn de pretuire si de recunostinta, copiii
au primit daruri de imbracaminte, dulciuri si
incaltaminte, si un premiu surpriza constand dintr-o
excursie la Castelul Peles.
Intregul eveniment a fost prilejuit de sarbatorirea Sf.
Mc. Antipa, Episcopul Pergamului (11 apr), cel de-al
treilea hram al Bisericii Olari, unul dintre cei mai
vechi sfinti ai crestinatatii († 92), fiind hirotonit ca
primul episcop al Pergamului, de catre Sf. Ap. si Ev.
Ioan, si amintit in Biblie (Apoc. 2, 13). Recent au fost
descoperite, in arhiva parohiei, cateva particele din
moastele Sf. Mc. Antipa si ale Sf. M. Mc. Mercurie,
aduse aici in 1810 impreuna cu Icoana Facatoare de
Minuni a Maicii Domnului, ele fiind depuse in biserica
spre inchinare, intr-o racla speciala sculptata in lemn
de stejar la Atelierele Patriarhiei Romane si sfintita
de ziua hramului, impreuna cu icoana sfantului.